În pictură, tonul se referă la relativă luminozitatea sau întunecimea de culoare (a se vedea, de asemenea, clarobscurul). o culoare poate avea un număr aproape infinit de sunete diferite. Ton poate însemna, de asemenea, culoarea în sine. De exemplu, când Van Gogh scrie "eu exagerez corectitudine de păr, am ajunge chiar la tonuri de portocaliu, chromes şi citron-galben pal", el se referă la acele culori la o anumită valoare tonale. În teoria celebra pictura, pictor francez Georges Seurat descrie modul culoare (teinte) şi ton (ton) pot fi folosite pentru a crea efecte emoţionale specifice: ' Gaiety este obţinut prin utilizarea de luminozitate dominantă în ton; de căldură predominante în culoare. ' Termenul pare să fi venit în utilizarea pe scară largă cu creşterea de pictură direct din natura, în secolul al nouăsprezecelea, când artisti a devenit interesat în identificarea şi reproduce întreaga gamă de tonuri se găsesc într-un anumit subiect. Aceasta la rândul său a dus la un interes în culoare pentru propriile sale sake şi în teoria de culoare. Cu toate acestea, tonul este, de asemenea, un termen muzical şi utilizarea sa în pictura reflectă teoria că pictura poate fi ca muzica, care a devenit tot mai importante la aproximativ 1870. La aproximativ acest timp pictorul Whistler gem, de exemplu, făcut picturi folosind o gamă foarte limitată de strâns legată tonuri de doar una sau două culori, şi le-a dat titluri muzicale. Acest tip de pictura este cunoscut ca pictura tonale. În 1908, în notele sale un pictor, Henri Matisse scria: "când am găsit relația dintre toate tonurile rezultatul trebuie să fie o armonie de trai din toate tonurile, o armonie nu spre deosebire de o compoziţie muzicală. '