Un gardian al sistemului monetar. O bancă centrală stabileşte ratele dobânzilor pe termen scurt şi supraveghează starea de sănătate a sistemului financiar, inclusiv în calitate de creditor de ultimă instanţă pentru băncile comerciale, care intra în dificultăţile financiare. Rezervei federale, banca centrală a Statelor Unite, a fost fondat în 1913. Banca Angliei, cunoscut cu afecţiune ca "Doamna vechi de Threadneedle Street", a fost înfiinţată în 1694, la 26 de ani de la crearea lumii prima banca centrală în Suedia. Cu naşterea a monedei Euro în 1999, puterile politicii monetare de la băncile centrale din 11 ţări europene au fost transferate la un nou Băncii Centrale Europene, cu sediul în Frankfurt. În timpul anilor 1990 a existat o tendinţă de a face bănci centrale independente de intervenţie politică în lor cotidiană şi le permite să setaţi rate ale dobânzii. Bănci centrale independente ar trebui să fie capabil să se concentreze pe nevoile pe termen lung ale unei economii, întrucât intervențiilor politice poate fi ghidat de nevoile pe termen scurt a guvernului. În teorie, o bancă centrală independentă trebuie să reducă riscul de inflaţie. Unele bănci centrale sunt obligaţi prin lege să stabilească ratele dobânzii pentru a lovit o ţintă de inflaţie explicită. Politicienii sunt adesea tentaţi să exploateze un compromis pe termen scurt posibil între inflaţie şi şomaj, chiar dacă este o consecinţă pe termen lung a facilitarea politica în acest fel (cei mai mulţi economişti susţin) că rata şomajului se întoarce la ceea ce aţi început cu şi inflaţia este mai mare. O bancă centrală independentă, deoarece aceasta nu trebuie să vă faceţi griji despre convinge un electoratul să voteze pentru ea, este mult mai probabil să acţioneze în interesul cel mai bun termen lung a economiei.