Preţul de muncă. În teorie, salariile ar trebui să se schimbe astfel încât cerere şi ofertă în piaţa muncii sunt întotdeauna în echilibru. În practică, salariile sunt adesea lipicios, mai ales într-o direcţie descendentă: atunci când cererea de muncă scade, salariile nu cad. În această situaţie, scăderea cererii rezultatele în mai mare de şomaj involuntar. Sindicatele pot utiliza negociere colectivă să păstreze salarii peste rata de piaţă de compensare. În plus, multe guverne să impună un salariu minim care angajatorii trebuie să plătească. Firmele pot alege să plătească salariul de echilibru de mai sus pentru a creşte productivitatea lucrătorilor. Aceste salarii de aşa-numitele eficienta poate face lucrătorii mai puţin probabil să se alăture altul firma, deci tăierea angajatorului angajarea şi costurile de formare. Acestea pot încuraja lucrătorii să facă o treabă mai bună. Acestea pot atrage, de asemenea, o calitate mai mare de lucrători decât salariile la rata de piaţă de compensare; lucrătorilor mai bine poate avea o rezervă mai mare (cel mai mic salariu pentru care sunt dispuşi să lucreze) de salarizare decât echilibrul pieţei de compensare. În ultimii ani, angajatorii au încercat pentru a reduce salariul viscozitatea prin creşterea proporţiei de plată care este legat de performanţa de firma lor. Astfel dacă cererii care se încadrează reduce profitul angajatorului plata de angajaţi se încadrează automat, deci nu are să concedieze lucrătorii cât mai multe ca altfel ar fi. Salariile legate de performanță poate reduce, de asemenea, Agenţia de cheltuieli de mâini dând angajat un puternic stimulent pentru a face o treabă bună.