Minima-fiscale politicilor promovate de unele ţări, în speranţa de a atrage afacerile internaţionale şi de capital. Economiştii favoarea concurenţei, de obicei, în orice formă. Dar unii spun că concurenţa fiscală este de multe ori o politică de cerşetor-ta-vecinul, care poate reduce baza de impozitare o altă ţară, sau forţa de a schimba amestecul de impozite, sau opri impozitarea în modul în care aceasta ar dori. Economistii care favorizează concurenţa fiscală citeaza adesea un articol 1956 de Charles Tiebout (1924-1968), intitulată "O teorie pură din cheltuielile locale". În ea, el a susţinut că, cu care se confruntă cu o gamă de combinaţii diferite de impozitare şi serviciile guvernamentale, contribuabilii vor alege pentru a localiza cea mai apropiată în cazul în care ajung la amestec doresc. Variaţii ale ratelor de impozitare între diferite ţări sunt bune, deoarece acestea oferă mai multe opţiuni şi contribuabili, astfel, mai multe şanse de a fi satisfăcute. Acest lucru pune presiune asupra guvernelor, de asemenea, să fie eficientă. Astfel, măsurile de armonizare a impozitelor sunt o idee rea. Există cel puţin un avertisment mare la această teorie. Tiebout asumat, în mod esenţial, care contribuabilii sunt extrem de mobile şi capabile să se deplaseze către orice destinaţie Amestec lor preferat de impozite şi prestaţii este pe oferta. Dar mulţi contribuabili, inclusiv marea majoritate a lucrătorilor, nu sunt capabili să se mişte cu uşurinţă. Concurenţa fiscală poate face mai greu să-l redistribuiţi de la bogaţi la săraci prin intermediul sistemului de impozitare, permiţând celor bogaţi să se mute în cazul în care taxele nu sunt redistributive.