Actul de a critica o instituţie ca practica artistica, instituţia fiind, de obicei, un muzeu sau o galerie de artă. Institutional critica a început anilor 60 atunci când artiştii au început să creeze arta ca răspuns la instituţiile care a cumpărat şi lucrarea lor. În anii 1960 institutie de arta a fost adesea percepută ca un loc de "izolare culturală" şi, prin urmare, ceva pentru a ataca estetic, politic şi teoretic. Hans Haacke este un exponent de frunte critica instituţionale, în special în direcţionarea de finanţare şi donaţiile primite de la muzee si galerii. În 1971, Muzeul Wallraf-Richartz, Köln respins lucrarea Manet-Projekt 74 la unul dintre spectacolele lor. Locul de muncă a fost legate de muzeele din achiziţia recentă a Edouard Manet grămadă de sparanghel şi detaliate provenienţa fundal pictura si nazist donatorului. În timpul anilor 1990 a devenit o moda pentru discuţii critice să fie deţinute de curatori şi directori din cadrul galerii de artă şi muzee care centrate pe acest subiect foarte, făcând astfel instituţia nu numai problema, ci şi soluţia. Acest lucru a schimbat natura critica institutionala, ceva care este reflectat în arta Carey Young, care consideră această dilemă.