O formă de critică, care presupune descoperirea, recunoaşterea şi înţelegerea care stau la baza-şi nespuse şi implicit-ipoteze, idei şi cadre de forme culturale, cum ar fi opere de artă. Folosit prima dată de filozoful francez Jacques Derrida, în anii 1970, deconstrucţia afirmă că nu există un singur sens unic intrinsecă a fi găsit într-o lucrare, ci mai degrabă de multe, şi, adesea, ele pot fi contradictorii. În Cartea lui Derrida La verite en peinture (1978) el foloseşte ca exemplu de Vincent van Gogh Pantofi pictura veche cu dantele, argumentând că nu putem fi niciodată siguri ale căror pantofi sunt descrise în lucrarea, face o analiză concretă a picturii dificile. Din afirmaţiile lui Derrida, în anii 1970, noţiunea de deconstrucţie a fost o influenţă dominantă pe mulţi scriitori şi artişti conceptuale.