Termen folosit initial in 1950 pentru a descrie lucrarile artistilor expresionisto-abstracte cum ar fi Mark Rothko, Barnett Newman si Clyfford Still, care erau caracterizate de zone mari de monocromie cu pete de culoare mai mult sau mai putin plate. "Pictorii de fond" a fost intitulat capitolul dedicat acestor artisti, in cartea lui Irvine Sandler "Expresionismul abstract", publicata in 1970. Prin 1960 o forma mai pura a Picturii de fond a fost introdusa prin lucrarile artistilor Helen Frankenthaler, Morris Louis, Kenneth Noland si altii. Diferenta fata de Expresionismul abstract a constat in eliminarea continutului emotional, mitic si religios la inceputurile acestui curent, deasemenea si petele picturale sau orice vibratie de penel asociata cu acestea. In 1964, criticul de arta Clemenet Greenberg a organizat o expozitie la care au pariticipat 31 de artisti asociati acestui curent, la Muzeul de Arta din Los Angeles. Expozitia a fost intitulata "Abstractie post picturala", termen folosit sa descrie arta generatiei din anii '60 si a succesorilor sai. In Marea Britanie acest curent a cunoscut larga amploare prin lucrarile artistilor Robyn Denny, John Hoyland, Richard Smith si altii.