O propunere de apărare a NATO a fost lansată la Summit-ul NATO din 2012, în Chicago, pentru a contracara impactul crizei economice globale, prin punerea în comun a activelor de la statele membre, astfel încât să creeze capacităţi de apărare mult mai robuste. Programul are scopul de a menţine puterea militară mobilizabilă a NATO, permiţând membrilor să facă mai mult cu mai puţin efort prin partajarea resurselor disponibile de apărare în timpul austeritatii.

Împreună, cele 27 de state membre NATO, cu excepţia Statelor Unite, cheltuiesc circa 300 miliarde dolari anual pe apărare, dar întreaga sumă este mult mai mică decât suma părţilor.

Aşa cum s-a demonstrat în conflictele din Afganistan şi Libia, în ciuda faptului că mai mult de 1,5 milioane de bărbaţi şi femei în uniformă şi sute sau chiar mii de avioane, tancuri, nave şi elicoptere actionează, este foarte greu pentru NATO să disloce şi să susţină chiar o forţă moderată ca dimensiuni.

În domenii-cheie, cum ar fi aeronavele de realimentare aeriană, vehiculele aeriene fără pilot, cele de război electronic şi armele de precizie, Alianţa a recunoscut deficitele în curs de desfăşurare. În parte, aceasta este o funcţie pentru fiecare membru al alianţei, fiind o naţiune pe deplin suverană, care cumpara destul de mult ceea ce doreşte şi poate alege dacă participă sau nu la o operaţiune.