Cuprații (din latinescul cuprum însemnând cupru) sunt compuși chimici care conțin anionul cupru. Cuprații au fost cunoscuți de secole și sunt larg folosiți în chimia organică și anorganică. Cu toate acestea, interesul pentru aceștia a crescut semnificativ din 1986, după descoperirea superconductivității la temperatură ridicată a oxidului de cupru bariu lantan de către Georg Bednorz și Karl Müller.[1] Mai mult de 100.000 de lucrări științifice au fost publicate despre superconductivitatea cupraților între 1986 și 2001, [2] și Bednorz și Müller au câștigat premiul Nobel pentru fizică, la numai un an după descoperirea lor.[3]Din 1986 până în 2008, cea mai mare parte a superconductorilor la temeperatură înaltă au fost cuprați și cea mai confirmată temperatură de tranziție de superconductivitate (Tc),la presiune ambientală, a fost 135 K, obținută în cupratul stratificat HgBa2Ca2Cu3Ox în 1993.[4] [5]