Termenul Arte Povera a fost introdus de criticul de artă italiană şi curatorul, Germano Celant, în 1967. Textele sale de pionierat şi o serie de expoziţii cheie furnizat o identitate colectiva pentru un număr de tineri artişti italieni din Torino, Milano, Genova şi Roma. Arte Povera au apărut într-o reţea activităţii culturale urbane în aceste oraşe, ca miracolul economic Italian din anii de după război imediat sa prăbuşit într-un haos de instabilitate politică şi economică. Numele înseamnă literalmente "arte povera" dar cuvântul sărac aici se referă la semnătura mişcării de explorare o gamă largă de materiale dincolo de cvasi-preţioase cele tradiţionale de vopsea de ulei pe panza, sau bronz, sau marmură sculptate. Arte Povera denotă, prin urmare, nu o arta săraci, dar o artă făcute fără restricţii, o situaţie de laborator în care orice baza teoretică a fost respins în favoarea o deschidere completă faţă de materiale si procese. Lider artişti au fost Giovanni Anselmo, Alighiero Boetti, Pier Paolo Calzolari, Luciano Fabro, Piero Gilardi, Jannis Kounellis, Mario Merz, Marisa Merz, Giulio Paolini, Pino Pascali, Giuseppe Penone, Michelangelo Pistoletto, Emilio Prini si Gilberto Zorio. Zilele de glorie ale mişcării a fost din 1967-1972, dar influenţa sa pe mai târziu de artă a fost de durată. Poate fi văzută ca Italian contribuţie la Arta conceptuală.