- Domeniu: Economy; Printing & publishing
- Number of terms: 15233
- Number of blossaries: 1
- Company Profile:
Reducerea riscurilor dvs. Acoperire implică luarea în mod deliberat pe un risc noi care compensează una existentă, cum ar fi expunerea la o schimbare adverse cursului de schimb, rata dobânzii sau preţul materiilor prime. Imaginaţi-vă, de exemplu, că sunt britanic şi vă sunt de a fi plătit $1m timp de trei luni. Sunteţi îngrijorat de faptul că dolarul poate au căzut în valoare de atunci, reducând astfel numărul de lire sterline va fi capabil de a transforma $1m în. Vă puteţi speculative, departe, că riscul valutar prin cumpararea $1m de lire sterline la rata de schimb (în vigoare) în piaţa futures. De acoperire se face cel mai adesea de marfă producători şi comercianţi, instituţiile financiare şi, din ce în ce, de firme non-financiare. Este folosit pentru a fi la modă pentru firmele să speculative urmând politica de diversificare. Mai recent, firmele au acoperit folosind instrumente financiare şi instrumentele derivate. O alta strategie populare este de a utiliza garduri vii "naturale" ori de câte ori este posibil. De exemplu, dacă o companie este înfiinţarea unei fabrici într-o anumită ţară, acesta ar putea finanţa l de împrumut în moneda din ţara respectivă. Extinderea această idee este operaţional de acoperire, de exemplu, relocarea facilităţi de producţie pentru a obţine o potrivire mai bună costurilor într-o anumită monedă a veniturilor. Acoperire suna prudent, dar unii economişti recunosc că firmele ar trebui să nu-l pentru că reduce valoarea lor către acţionari. În 1950, doi economişti, Merton Miller (1923–2000) şi Franco Modigliani, a susţinut că firmele face bani, doar în cazul în care face investiţii bune, la fel ca creşterea lor fluxurile de trezorerie de exploatare. Dacă aceste investitii sunt finantate prin datorie, echitate sau păstrate câştiguri este irelevant. Diferite metode de finanţare determinaţi cât valoarea unei firme este împărţită între sale diferite tipuri de investitori (de exemplu, acţionarii sau deţinătorii de obligaţiuni), nu valoarea însăşi. Această perspectivă surprinzătoare a ajutat la fiecare dintre ele castiga un premiu Nobel. Dacă au dreptate, există implicaţii mari pentru acoperire. În cazul în care metodele de finanţare şi caracterul de riscurile financiare nu contează, gestionarea le este inutilă. Imposibil de adăugat la valoarea firmei; Dimpotrivă, ca acoperire nu vin gratuit, face-o s-ar putea de fapt mai mici ca valoarea. În plus, a afirmat domni Miller şi Modigliani, în cazul în care investitorii doresc să evite riscurile financiare ataşat la deţine acţiuni într-o firmă, ei pot diversifica portofoliul lor de participații. Întreprinderile nevoie gestiona riscurile financiare; Investitorii pot face pentru ei înşişi. Puţini manageri de acord.
Industry:Economy
Bani poţi să ai încredere. O valuta este de aşteptat să reţine valoarea sa, sau chiar beneficia de apreciere, faţă de monede mai moale. Acest lucru face o alegere populara pentru persoanele implicate în tranzacţii internaţionale. Dolar, marca de D, sterling şi francul elveţian a devenit o valuta, dacă doar parte din timp, în timpul secolului.
Industry:Economy
Ce activitate economică este despre toate, dar cum pot fi făcute să se întâmple? Economiştii au o multime de teorii, dar niciunul dintre ele nu are toate răspunsurile. Adam Smith atribuite de creştere a mâna invizibilă, o vedere împărtăşit de cele mai multe adepţi de economie clasice. Neo-clasic economie a avut o teorie diferită de creştere, conceput de Robert Solow în timpul anii 1950. Aceasta a susținut că o creştere susţinută în investiţii creşte rata de crestere o economie doar temporar: raportul dintre capital la munca, merge în sus, produsul marginal al capitalului scade şi economia se mută înapoi la o cale de crestere pe termen lung. Ieşire atunci va creşte în acelaşi ritm ca creşterea forţei de muncă (calitate-ajustată, în versiunile ulterioare), plus un factor de a reflecta îmbunătăţiri în productivitate. Această teorie prezice relaţii specifice între unele statistici economice bază. Încă unele dintre aceste previziuni nu se potrivi faptele. De exemplu, venituri disparităţi între ţările sunt mai mari decât diferenţele dintre ratele de economii lor ar sugera. În plus, deşi modelul spune că creşterea economică în cele din urmă depinde de rata de schimbare tehnologică, nu reuşeşte să explice exact ceea ce determină această rată. Schimbare tehnologică este tratată ca exogene. Unii economişti au susținut că acest sens ignorat principalul motor de crestere. Ei au dezvoltat o nouă teorie de creştere, care au fost endogene, ceea ce înseamnă că au fost rezultatul de lucruri care au loc în modelul economice fiind folosite şi nu doar presupune să se întâmple, ca şi neo-clasice modele îmbunătățiri în productivitate. Endogenă creștere s-a datorat, în special, a inovaţiei tehnologice şi investiţii în capitalul uman. În căutarea pentru explicaţii pentru diferenţe în ratele de creştere, inclusiv între bogate şi ţările în curs de dezvoltare, noua teorie de creştere se concentrează pe ceea ce stimulente sunt într-o economie a crea suplimentare capitalul uman şi să inventeze noi produse. Factori determina aceste stimulente include politicile guvernamentale. Ţări cu politicile larg pieţei libere, în special de comerţ liber şi întreţinere sigură a drepturilor de proprietate, au de obicei mai mari rate de creştere. Deschise economii au crescut mult mai repede decât economiile închise în medie. Cheltuieli publice mai mari în raport cu PIB-ul este în general asociat cu mai lent de creştere. De asemenea, rău pentru creştere sunt inflaţie ridicată şi de instabilitatea politică. Ca ţări a crescut mai bogat în timpul secolului 20 anual de rate de creştere a scăzut, ca urmare a întoarce diminuarea capitalului. 1990, cele mai dezvoltate ţări socotit a avea pe termen lung tendinţă de creştere a agregatului 2-2. 5% pe an. Cu toate acestea, în timpul anilor 1990, ratele de creştere a început să crească, în special în Statele Unite. Unii economişti a spus acest lucru a fost rezultatul de la naşterea lui o noua economie bazată pe o revoluţie în productivitate, în mare parte datorită rapidă inovaţia tehnologică ci şi (probabil direct generate de răspândire a noua tehnologie) la creşterea în valoare a capitalului uman.
Industry:Economy
Fondat în 1919, ca parte a Tratatului de la Versailles, care a creat Liga Națiunilor. În 1946, a devenit prima agenţie specializate ale ONU. Cu sediul în Geneva, formulează standardele de muncă internaţionale, stabilind dorit minim drepturile lucrătorilor: libertatea de asociere; dreptul de a organiza şi de a se angaja în colective de muncă; egalitatea de şanse şi tratament; şi de eliminare a muncii forţate. Se compilează, de asemenea, statistică a muncii internaţionale. Un motiv pentru formarea sa a fost speranţa că standardele de muncă internaţionale ar opri ţări folosind standarde mai mici pentru a obţine un avantaj competitiv. Din 1980, ILO abordare a intrat sub atac ca atentia a apelat la costurile de standardele ridicate de muncă, în special mai lent de creştere economică. Standarde universale minime de muncă ar putea lucra, de asemenea, împotriva comerţului liber. Impunerea standardelor ţărilor bogate muncii pe ţările mai sărace ar putea ajuta să păstreze bogat bogaţi şi săraci săraci.
Industry:Economy
O mână de ajutor pentru ţările sărace din ţările bogate. Acest lucru, cel puţin, este intenţia. În practică, în multe cazuri ajutor a făcut puţin bun pentru său destinatarii (îmbunătăţite de îngrijire a sănătăţii este o excepţie notabilă) şi a făcut uneori probleme mai rău. Ţările sărace, care primesc o mulţime de ajutor să crească nu mai repede, în medie, decât cei care primesc foarte puţin. Prin contrast, probabil cel mai de succes Ajutor Programul vreodată – Planul Marshall pentru reconstrucţia Europei după al doilea război mondial – implicate ţările bogate da la alte ţări bogate până în prezent. În a doua jumătate a secolului 20 ţări bogate au dat peste 1 bilioane dolari în ajutor celor săraci. În timpul anilor 1990, cu toate acestea, fluxurile de ajutor oficial stagnat. În 2001, ajutor oficial a fost un pic peste 50 miliarde dolari, aproximativ un sfert din PIB-ul din ţările donatoare. Pe lângă acestea au fost sectorului privat donaţii de la ONG-uri (organizaţii non-guvernamentale) în valoare de o valoare estimată 6 miliarde dolari. Tot mai mult, aceste sume au fost depășite de privat de investiţii străine directe. În încercarea de a revigora ajutorul internaţional, în 2000 ONU s-a angajat la opt ambitioase de dezvoltare ale Mileniului de reducere a sărăciei la nivel mondial până în 2015. De ce atât de puţin a realizat ajutor? Donaţiile au ajuns adesea în conturile bancare offshore politicieni corupţi şi oficiali din ţările sărace. Bani a fost dat de multe ori cu siruri de caractere ataşat, astfel încât o mare parte din acest "legate" ajutorul este cheltuit pe com¬panies şi corupţi politicieni şi oficialii din ţara donatoare. Război a devastat multe proiecte de ajutor benefica. În plus, unele ajutor a fost motivată de obiectivele politice – de exemplu, shoring până anticomunist guverne-mai degrabă decât de cele economice. Lecţia de istorie este că ajutorul adesea va fi pierdut dacă nu este atent vizează ţările cu un angajament real pentru buna gestiune economică. Analiza de către Banca Mondială sortate 56 ajutor-primirea ţări de calitatea acestora managementului economic. Cele cu politici bune (scăzut inflaţiei, un excedent bugetar şi deschidere a comerţului) şi instituţiile bun (pic corupţiei, puternic statului de drept, birocraţia eficiente) a beneficiat de ajutorul primit. Cei cu săraci politicile şi instituţiile nu. Reprezintă popularitatea în creştere de condiţionalitate în ajutor.
Industry:Economy
Foarte, foarte rău. Deşi oamenii dezbatere atunci când, exact, foarte rapidă a inflaţiei se transformă în ¬hyper-inflaţiei (100% sau mai mult creşterea preţurilor de un an, poate?) nimeni nu întrebări că wreaks uriaşe pagube economice. După primul război mondial, germană preţurile la un moment dat au fost în creştere la o rată de 23.000% un an înainte de a ţării sistem economic sa prăbuşit, creând o oportunitate politică de înţeles de către nazişti. În fosta Iugoslavie în 1993, preţurile au crescut cu aproximativ 20% pe zi. De obicei, hiper-inflaţiei rapid duce la o pierdere completă a încrederii în moneda ţării, şi provoacă oamenii să caute alte forme de bani care sunt un magazin de mai bine de valoare. Acestea pot include bunuri fizice, moneda de aur şi străine. Hiper-inflaţiei ar putea fi mai simplu să trăieşti cu, dacă a fost stabilă, ca oamenii ar putea planifica pe baza faptului că preţurile ar creşte într-un ritm rapid, dar previzibil. Cu toate acestea, nu sunt nici un exemple de stabil, hiper-inflaţiei, tocmai pentru că apare numai atunci când există o criză de încredere în întreaga economie, cu toate comportament imprevizibil acest lucru implică.
Industry:Economy
O altă măsură de performanţa economică a unei ţări. Se calculează prin adăugarea la PIB veniturile obţinute de locuitorii din investiţii în străinătate, mai puţin venituri corespunzătoare trimise acasă de străini care trăiesc în ţară.
Industry:Economy
Venitul național brut este un termen folosit acum în loc de GNP în conturile naționale.
Industry:Economy
A measure of economic activity in a country. It is calculated by adding the total value of a country's annual output of goods and services. GDP = private consumption + investment + public spending + the change in inventories + (exports - imports). It is usually valued at market prices; by subtracting indirect tax and adding any government subsidy, however, GDP can be calculated at factor cost. This measure more accurately reveals the income paid to factors of production. Adding income earned by domestic residents from their investments abroad, and subtracting income paid from the country to investors abroad, gives the country's gross national product (GNP). The effect of inflation can be eliminated by measuring GDP growth in constant real prices. However, some economists argue that hitting a nominal GDP target should be the main goal of macroeconomic policy. This is because it would remind policymakers to take into account the effect of their decisions on inflation, as well as on growth. GDP can be calculated in three ways. The income method adds the income of residents (individuals and firms) derived from the production of goods and services. The output method adds the value of output from the different sectors of the economy. The expenditure method totals spending on goods and services produced by residents, before allowing for depreciation and capital consumption. As one person's output is another person's income, which in turn becomes expenditure, these three measures ought to be identical. They rarely are because of statistical imperfections. Furthermore, the output and income measures exclude unreported economic activity that takes place in the black economy but that may be captured by the expenditure measure. GDP is disliked as an objective of economic policy by some because it is not a perfect measure of welfare. It does not include aspects of the good life such as some leisure activities. Nor does it include economically valuable activities that are not paid for, such as parents teaching their children to read. But it does include some things that lower the quality of life, such as activities that damage the environment.
Industry:Economy
Cheltuielile publice naţionale şi locale şi unor instituţii guvernamentale sprijinit. A se vedea politica fiscală, regula de aur şi de buget.
Industry:Economy
