Ce activitate economică este despre toate, dar cum pot fi făcute să se întâmple? Economiştii au o multime de teorii, dar niciunul dintre ele nu are toate răspunsurile. Adam Smith atribuite de creştere a mâna invizibilă, o vedere împărtăşit de cele mai multe adepţi de economie clasice. Neo-clasic economie a avut o teorie diferită de creştere, conceput de Robert Solow în timpul anii 1950. Aceasta a susținut că o creştere susţinută în investiţii creşte rata de crestere o economie doar temporar: raportul dintre capital la munca, merge în sus, produsul marginal al capitalului scade şi economia se mută înapoi la o cale de crestere pe termen lung. Ieşire atunci va creşte în acelaşi ritm ca creşterea forţei de muncă (calitate-ajustată, în versiunile ulterioare), plus un factor de a reflecta îmbunătăţiri în productivitate. Această teorie prezice relaţii specifice între unele statistici economice bază. Încă unele dintre aceste previziuni nu se potrivi faptele. De exemplu, venituri disparităţi între ţările sunt mai mari decât diferenţele dintre ratele de economii lor ar sugera. În plus, deşi modelul spune că creşterea economică în cele din urmă depinde de rata de schimbare tehnologică, nu reuşeşte să explice exact ceea ce determină această rată. Schimbare tehnologică este tratată ca exogene. Unii economişti au susținut că acest sens ignorat principalul motor de crestere. Ei au dezvoltat o nouă teorie de creştere, care au fost endogene, ceea ce înseamnă că au fost rezultatul de lucruri care au loc în modelul economice fiind folosite şi nu doar presupune să se întâmple, ca şi neo-clasice modele îmbunătățiri în productivitate. Endogenă creștere s-a datorat, în special, a inovaţiei tehnologice şi investiţii în capitalul uman. În căutarea pentru explicaţii pentru diferenţe în ratele de creştere, inclusiv între bogate şi ţările în curs de dezvoltare, noua teorie de creştere se concentrează pe ceea ce stimulente sunt într-o economie a crea suplimentare capitalul uman şi să inventeze noi produse. Factori determina aceste stimulente include politicile guvernamentale. Ţări cu politicile larg pieţei libere, în special de comerţ liber şi întreţinere sigură a drepturilor de proprietate, au de obicei mai mari rate de creştere. Deschise economii au crescut mult mai repede decât economiile închise în medie. Cheltuieli publice mai mari în raport cu PIB-ul este în general asociat cu mai lent de creştere. De asemenea, rău pentru creştere sunt inflaţie ridicată şi de instabilitatea politică. Ca ţări a crescut mai bogat în timpul secolului 20 anual de rate de creştere a scăzut, ca urmare a întoarce diminuarea capitalului. 1990, cele mai dezvoltate ţări socotit a avea pe termen lung tendinţă de creştere a agregatului 2-2. 5% pe an. Cu toate acestea, în timpul anilor 1990, ratele de creştere a început să crească, în special în Statele Unite. Unii economişti a spus acest lucru a fost rezultatul de la naşterea lui o noua economie bazată pe o revoluţie în productivitate, în mare parte datorită rapidă inovaţia tehnologică ci şi (probabil direct generate de răspândire a noua tehnologie) la creşterea în valoare a capitalului uman.