Compus al fierului conținînd carbon între 0,15 și 1,35%. Aliajele moderne includ crom, plumb, mangan, molibden, nichel, vanadiu și wolfram în scopul obținerii diverselor proprietăți. În general, poate fi durificat și sudat cu ușurință. Produs din fontă prin procesele Bessemer sau Siemens din 1856, aceste procese fiind acum înlocuite de procesul BOS -basic oxigen steelmaking (convertizorul cu oxigen). Înainte de acea perioadă, oțelul pudlat și oțelul de creuzet erau produse în cantități foarte mici.

Produs secundar rezultat din încălzirea/topirea fierului sau oțelului. Constă din oxizi și alte impurități care, în general nu sunt dorite. Procesul de formare a zgurii este esențial pentru eliminarea impurităților în aproape toate etapele producerii fierului și oțelului. Un flux ca varul, calcarul sau fluorina se adaugă în furnal și acestea atrag multe impurități din metal. Tipurile de zgură se folosesc în mod curent la nivelarea drumurilor.

Ultimul și cel mai răspîndit mod de a produce fier forjat din fontă. Prima dată pus la punct de Henry Cort, în 1784, dar modificat de Joseph Hall, în 1816. Fierul solid, fie fontă proaspătă sau fontă turnată, a fost topit și apoi rafinat. Odată ce fierul a fost topit la baza vetrei, a fost amestecat cu o prăjină lungă. Acest lucru aduce carbonul în contact cu aerul care îl arde. Totuși, pe măsură ce scade conținutul de carbon, punctul de topire crește iar fierul devine o lupă de fier forjat lipicioasă. Procesul a fost cunoscut uneori ca fiind „pudlarea fontei” după cum fierul avea tendința de a face bule pe măsură ce carbonul era eliminat. Ciocănirea și laminarea urmau după pudlare în scopul eliminării zgurii, al sudării fierului într-o lupă omogenă și, în final, al obținerii unui produs vandabil. Pudlarea a trebuit să fie făcută într-un cuptor cu flacără cu reverberație pentru evitarea contaminării fierului.

Tip de cuptor cu cărbune în care flacăra și gazele trec traversează partea superioară a vetrei închise, căldura fiind reflectată, mai bine, în jos, spre vatră. Principalul avantaj al acestui tip de cuptor a fost posibilitatea folosirii unui cărbune mai slab fără a exista riscul contaminării semifabricatului. Pudlarea a fost unul din procesele importante care necesitau un cuptor cu flacără cu reverberație.

Denumire folosită pentru fonta obținută direct de la un furnal. Turnată inițial în blocuri (purcei) în jurul furnalului, după care au fost dezvoltate mașini de turnat pentru a produce blocuri de fontă (purcei), dar acum fonta este în general transportată în stare topită și transformată în oțel la convertizor, pe același amplasament. Numele din limba engleză derivă de la imaginea purcelușilor din timpul alăptării la scroafă, asemănătoare cu cea a blocurilor de fier scoase din furnal, la început, în forme de nisip. Blocurile de fontă (purceii) erau în mod tradițional dimensionați pentru a putea fi manipulați. „Purcelul de fier” (fonta brută) și-a schimbat numele în „Fier turnat” (fonta de turnătorie) cînd a fost retopit, cu toate că nici o prelucrare nu a avut loc. Carcase din fontă pot fi turnate direct de la furnal.

Element metalic - Simbol = Fe; Număr atomic = 26; Greutate atomică = 55,847; Greutate specifică (solidă)= 7,85 g/cmc; Punct de topire = 1533°C; Punct de fierbere = 2840°C.

Formă în care fierul se găsește în natură. Minereurile conțin în general fier și oxigen, dar pot include fosfor și alte elemente. Înainte de dezvoltarea procesului de bază Bessemer, se puteau folosit doar minereurile de fier de înaltă calitate (de obicei din Suedia) pentru producerea fierului, din cauză că fosforul povoca probleme numeroase.

Primul proces prin care, piese separate de fier au fost unite într-o singură piesă. Procesul este încă folosit de fierari, pentru a uni piese de fier forjat și de fier moale. Spre deosebire de sudarea cu flacără de gaz, sau cu arc electric, piesele sînt încălzite pînă la temperatura de forjare (1300°C pentru fier forjat). Părțile îmbinate se bat, apoi, împreună, pînă ce piesele s-au unit. Pot fi necesare cîteva încălziri, pentru a definitiva procesul.

Fier cu conținut înalt de carbon (peste 2%). Identică, în cele mai multe cazuri, cu fonta brută, este ușor de turnat în orice formă și se topește la temperaturi mai joase decît alte tipuri de fier și de oțel. În mod tradițional topită într-un cuptor în formă de cupă (o structură cilindrică înaltă, dar mult mai mică decît un furnal). Fonta este extrem de casantă. Prelucrarea este dificilă și este ușor de spart, dezvăluind structura sa cristalină. Fonta turnată în cochilă este cea mai dură și este produsă prin răcirea pieselor turnate pentru a crește viteza la care fierul se solidifică. Fonta turnată este încă mult folosită pentru numeroase turnări, de la capace de canal, la blocuri motor și conducte pentru apă. Poate fi cenușie, albă sau malebilă.