Acest termen are două sensuri larg acceptate. În istoric critica, se referă la o mişcare intelectuală și artistică Europeană de la sfârșitul XVIII şi primele secole nouăsprezece, care solicită o mai mare libertate de exprimare personală decât cel permis de reguli stricte de formă literară şi logica a neoclassicists al XVIII-lea. Expresie emoţională şi imaginativă preferat the Romantics raţională analiza. Au considerat individual pentru a fi în centrul de toate experienţă şi plasat astfel el sau ei la centrul de arta lor. The Romantics crezut că imaginaţia creatoare dezvăluie adevăruri mai nobil — unic sentimentele şi atitudinile — decât cele care ar putea fi descoperite de logica sau de examinare ştiinţifică. Ambele naturale lume şi statul din copilărie au fost importante surse pentru revelaţii "adevăruri veşnice." "Romantism" este de asemenea folosit ca un termen general pentru a se referi la un tip de sensibilitatea găsit în toate perioadele din istoria literară şi, de obicei, considerate a fi în opoziţie cu principiile de clasicism. În acest sens, romantism semnifică orice munca sau filosofia în care figura exotice sau vis puternic, sau care este dedicat individualistă expresie, auto-analiza, sau o urmărire de o lume mai mare de cunoştinţe decât pot fi descoperite de raţiunea umană.

Proeminent romantici se numără Jean-Jacques Rousseau, William Wordsworth, John Keats, Lord Byron, şi Johann Wolfgang von Goethe.